Promite-mi ca nu vei uita niciodata asta:

Promite-mi ca nu vei uita niciodata asta:
1. Esti mai curajos decat stii;
2. Mai puternic decat pari;
3. Mai inteligent decat crezi.

1. Renunţă la nevoia de a avea întotdeauna dreptate
Multe persoane nu suportă ideea de a greşi şi îşi doresc să aibă întotdeauna dreptate, chiar şi cu riscul de a încheia o relaţie minunată sau provocând mult stres şi durere, pentru ei şi pentru alţii. Pur şi simplu nu merită. Oricând simţi nevoia “urgentă” de a sări într-o discuţie despre cine are dreptate şi cine greşeşte, întreabă-te următorul lucru: „Prefer să am dreptate sau prefer să fiu o persoană blândă?“. Ce câştig dintr-un conflict verbal, în urma căruia cel din faţa mea părăseşte „scena“ cu un gust amar şi un sentiment de dezamăgire?
2. Renunţă la nevoia pentru control
Fii dispus să renunţi la nevoia de a controla întotdeauna tot ce se întâmplă cu tine şi cu cei din jurul tău: situaţii, evenimente, oameni etc. Indiferent că sunt persoane dragi, colegi de muncă sau pur şi simplu străini pe care îi întâlneşti pe stradă, permite-le să existe. Permite tuturor lucrurilor şi persoanelor să fie exact aşa cum sunt şi o să vezi ce bine te vei simţi. „Lăsând lucrurile să fie, totul va curge lin, aşa cum trebuie“, spunea Lao Tzu.
3. Renunţă la vină
Renunţă la nevoia ta de a da vina pe alte persoane pentru ceea ce ai sau nu ai, pentru ceea ce simţi sau nu simţi. Încetează să renunţi la puterile tale şi începe să îţi asumi responsabilitatea pentru viaţa ta.
4. Renunţă la auto-înfrângere
Câţi oameni se rănesc singuri din cauza mentalităţii lor negative, poluate şi a auto-înfrângerii repetitive? Nu crede tot ceea ce îţi spune mintea, în special dacă este ceva negativ şi care te auto-distruge. Eşti mai bun de atât. „Mintea este un instrument superb dacă este folosit aşa cum trebuie. Totuşi, folosită în mod greşit, devine foarte distructivă“, spunea Eckhart Tolle.
5. Renunţă la convingerile tale limitate
Renunţă la convingerile tale despre ceea ce poţi sau nu poţi face, despre ceea ce este posibil sau imposibil. De acum înainte nu o să mai permiţi convingerilor tale limitate să te ţină captiv. Deschide-ţi aripile şi zboară! „O convingere nu este o idee deţinută de minte, este o idee care ţine mintea“, spunea Elly Roselle.
6. Renunţă să te mai plângi
Renunţă la nevoia ta constantă de a te plânge despre acele multe, multe, multe lucruri, oameni, situaţii, evenimente care te fac nefericit, trist şi depresiv. Nimeni nu te poate face nefericit, nicio situaţie nu te poate face trist decât dacă îi permiţi. Nu situaţia care declanşează acele sentimente este de vină, ci modul în care alegi să le priveşti. Nu subestima niciodată puterea gândirii pozitive.
7. Renunţă la luxul de a critica
Renunţă la nevoia de a critica lucruri, evenimente sau oameni care sunt diferiţi faţă de tine. Cu toţii suntem diferiţi, şi totuşi cu toţii suntem la fel. Toţi vrem să fim fericiţi, toţi vrem să iubim şi să fim iubiţi şi toţi vrem să fim înţeleşi. Cu toţii vrem ceva, şi ceva este dorit de noi toţi.
8. Renunţă la nevoia de a impresiona celelalte persoane
Încetează să mai încerci atât de tare să fii ceva ce nu eşti doar ca ceilalţi să te placă. Lucrurile nu funcţionează aşa. În momentul în care încetezi să mai încerci atât de tare să fii ceva ce nu eşti, momentul în care renunţi la toate măştile tale, momentul în care te accepţi cu adevărat, o să descoperi că oamenii se simt atraşi de tine, fără a depune niciun efort pentru asta.
9. Renunţă la ideea de a te opune schimbării
Schimbarea este bună. Schimbarea te va ajuta să mergi de la A la B. Schimbarea te va ajuta să faci îmbunătăţiri în viaţa ta şi în viaţa celor din jurul tău. „Urmăreşte fericirea şi Universul va deschide uşile pentru tine acolo unde nu existau decât pereţi“, spunea Joseph Campbell.
10. Renunţă la etichetare
Încetează să etichetezi acele persoane, lucruri şi evenimente pe care nu le înţelegi ca fiind ciudate şi diferite şi încearcă să îţi deschizi mintea, puţin câte puţin. Minţile funcţionează doar atunci când sunt deschise. „Forma cea mai înaltă de ignoranţă este atunci când respingi ceva despre care nu ştii nimic“, spunea Wayne Dyer.
11. Renunţă la temerile tale
Frica este doar o iluzie, nu există, tu ai creat-o. Totul este în mintea ta. Dacă vei corecta interiorul, exteriorul va fi exact aşa cum trebuie. „Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăşi“, spunea Franklin D. Roosevelt.
12. Renunţă la scuze
De multe ori ne limităm din cauza numeroaselor scuze pe care le folosim. În loc să creştem şi să lucrăm la a ne îmbunătăţi viaţa şi spiritul, rămânem blocaţi, minţindu-ne singuri, folosind tot felul de scuze, scuze care în 99,9% din cazuri nu sunt reale.
13. Renunţă la trecut
Este greu. Se ştie. În special atunci când trecutul arată mult mai bine decât prezentul şi viitorul pare atât de înfricoşător, însă trebuie să iei în calcul faptul că momentul prezent este tot ceea ce ai şi tot ce o să ai vreodată. Trecutul după care tânjeşti, trecutul la care visezi, a fost ignorat de tine atunci când a fost prezent. Încetează să te mai păcăleşti singur. Fii prezent în tot ceea ce faci şi bucură-te de viaţă. Până la urmă viaţa este o călătorie, nu o destinaţie. E bine să ai o viziune clară asupra viitorului, pregăteşte-te, dar întotdeauna fii în prezent.
14. Renunţă la ataşament
Acesta este un concept care pentru mulţi dintre noi este greu de înţeles, însă nu este ceva imposibil. Devii din ce în ce mai bun odată cu trecerea timpului şi cu mult antrenament. Momentul în care te detaşezi de toate lucrurile, devii atât de liniştit, tolerant, blând şi seren. O să ajungi într-un loc în care o să fii capabil să înţelegi toate acele lucruri fără a mai suferi. O stare dincolo de cuvinte.
15. Renunţă să îţi trăieşti viaţa în funcţie de aşteptările celorlalţi
Mult prea multe persoane trăiesc o viaţă care nu le aparţine pentru a o putea trăi. Îşi trăiesc vieţile în funcţie de ceea ce cred alţii că este bine pentru ei, trăiesc viaţa în funcţie de ceea ce spun părinţii că este mai bun pentru ei, în funcţie de ce zic prietenii, duşmanii şi profesorii lor că este bine pentru ei. Aceste persoane îşi ignoră vocea interioară, chemarea interioară. Sunt atât de ocupaţi făcându-le pe plac celorlalţi, încât pierd controlul asupra propriilor vieţi. Uită ceea ce îi face fericiţi, ce îşi doresc, ce au nevoie şi eventual uită cine sunt cu adevărat. Ai o singură viaţă, trebuie să o trăieşti, să o deţii şi în special să nu laşi părerile altora să te împiedice în drumul tău.

10 țări notate cu calificativul 10 („AAA”) de catre S&P, Fitch et Moody’s.

C O M P E T I T I V I T A T E - 10 țări notate cu calificativul 10 („AAA”) de catre S&P, Fitch et Moody’s.

Doar zece țări fac parte din cercul închis al calificativului triplu A acordat de cele tre principale agenÈ›ii -S&P, Fitch et Moody’s.
Printre acestea se numără Germania, Canada, Australia, dar și Finlanda. Cine își va păstra acest prețios calificativ mai mult?
1. Germania- Cu o perspectivă stabilă, Germania ramane o valoare sigură în Europa.
2.Finlanda- cu Parlamentul la Helsinki. I- a luat aproape 10 de ani să-È™i recapete triplul A, pierdut la inceputul anilor ’90.
3. Luxemburg- Nota paradisului fiscal rămâne triplu A, dar împreună cu o perspectivă negativă
4. Australia- Spre deosebire de tendinÈ›a generală, Australia È™i-a obÈ›inut triplul A în noiembrie 2012 din partea Moody’s.
5. Canada- În ciuda apropierii și dependenței comericale de SUA, Canada își păstrează calificativul maxim.
6.Danemarca- Și-a regăsit triplul A în 2001, îl pierdut la începutul anului 1990 .
8. Norvegia- Împreună cu Finlanda, Suedia și Danemarca, Norvegia completează tabloul elevilor scandinavi buni.
9.Singapore- Singura țară din Asia care are calificatul AAA.
10. Suedia- Și-a găsit triplul A în 2004, pierdut în anii 1990.

COMUNICAT DE PRESÄ‚ PNL: PRIORITÄ‚Å¢ILE SECTORULUI IMM-URILOR, OBIECT AL UNEI ÅžEDINÅ¢E DE LUCRU A GRUPULUI PARLAMENTAR AL PNL DIN CAMERA DEPUTAÅ¢ILOR

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a avut luni, 14 octombrie 2013, o şedinţă de lucru în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi a Vicepremierului Daniel Chiţoiu, Ministru al Finanţelor publice şi Ministru interimar al Economiei.

În deschiderea dezbaterilor, preşedintele CNIPMMR, domnul profesor Ovidiu Nicolescu a prezentat deputaţilor PNL rezultatele unei consultări a aproximativ 2.000 de IMM-uri din România. În urma acestei analize, reprezentanţii CNIPMMR au stabilit 7 priorităţi principale pentru sectorul IMM-urilor:

  • reglementarea inteligentă ÅŸi asigurarea unui cadru legal, stabil ÅŸi predictibil pentru mediul de afaceri ÅŸi IMM-uri;
  • adoptarea unei noi legi pentru întreprinderile mici ÅŸi mijlocii;
  • relansarea procesului investiÅ£ional prin eliminarea blocajului financiar ÅŸi promovarea unor măsuri fiscale de stimulare a IMM-uri;
  • îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanÅ£are prin simplificarea procedurilor de absorbÅ£ie a fondurilor structurale;
  • creÅŸterea accesului IMM-urilor la achiziÅ£iile publice
  • creÅŸterea accesului IMM-urilor la creditele bancare ÅŸi asigurarea transparenÅ£ei informaÅ£iilor privind ofertele de creditare
  • dezvoltarea sectorului IMM-urilor din România prin susÅ£inerea distribuÅ£iei ÅŸi comercializării produselor lor.

Priorităţile stabilite de  CNIPMMR au fost susţinute şi de ministrul Daniel Chiţoiu care a punctat importanţa sectorului IMM-urilor privind contribuţia acestora la PIB şi posibilitatea ca nevoile IMM-urilor să se rezolve prin decizii guvernamentale sau propuneri legislative ce vor putea fi elaborate de parlamentarii liberali.

Ministrul Finanţelor a dat asigurări că se va implica în stimularea sectorului bancar pentru reluarea finanţărilor acordate mediului de afaceri. ”Săptămâna trecută am introdus în Guvern şi s-a şi aprobat Ordonanţa de Guvern privind garantarea în proporţie de 50% a creditelor luate de IMM-uri pentru capital de lucru, într-un plafon de 5 milioane de lei. Plafonul pe care l-am alocat pentru aceste garanţii este de două miliarde de lei. Eu sper ca această schemă de sprijin să stimuleze sistemul bancar, cu care am şi avut discuţii, să reia finanţarea IMM-urilor”, a declarat Vicepremierul Daniel Chiţoiu.

Legat de crearea unui cadru legal şi fiscal cât mai predictibil, suntem în stadiul de finalizare a rescrieii Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală. Acestea vor fi prezentate în primă fază şi reprezentanţilor IMM-urilor, după care ele vor intra în dezbatere publică şi parlamentară. Cele două acte legislative de importanţă majoră pentru tot mediul economic din România reprezintă un angajament pe care PNL şi Guvernul şi l-a luat şi vor da o coerenţă şi o predictibilitate legislaţiei fiscale”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România au primit din partea deputaţilor liberali aprecieri şi asigurări că activitatea acestui sector este sprijinită din Parlamentul României. Împreună cu liderul grupului parlamentar, Andrei Gerea, deputaţii liberali au iniţiat discuţii privind formarea unor grupuri mixte de lucru pentru elaborarea unui cadru legal care să vină în întâmpinarea nevoilor IMM-urilor.

O propunere concretă a venit pentru realizarea de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a unui Ghid al bancabilităţii IMM-urilor, un document menit să ajute întreprinzătorii români să îşi evalueze corect şansele de a obţine creditare. Ghidul va fi gândit ca un suport pentru IMM-uri în a-şi pregăti documentaţia necesară obţinerii unei astfel de finanţări.

La şedinţa de lucru din cadrul Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a fost reprezentat de: dl. Ovidiu Nicolescu, Preşedinte CNIPMMR, dl. Liviu Rogojinaru, Vicepreşedinte CNIPMMR, dl. Florin Pîrvu, Vicepreşedinte CNIPMMR, dl. Marius Andra, Vicepreşedinte PTIR, dna. Denisa Vasilescu, membru Colegiu de Excelenţă în Afaceri CNIPMMR, dra. Ana Bontea, Director Departament Juridic şi Dialog Social CNIPMMR, dra. Oana Dâscă, Şef Departament Comunicare şi Relaţii Internaţionale CNIPMMR şi dl. Victor Lavric, Analist Economic CNIPMMR.

Biroul de Comunicare al Grupului Parlamentar al PNL Camera Deputaţilor

Prima ţară din lume care desfiinţează banii CASH!

Guvernul din Israel a autorizat o comisie care va avea rolul de a examina căile de a elimina banii cash din economia israeliană.
Practic, la finalul lunii trecute, Israelul a făcut primul pas pentru a deveni prima societate din lume a cărei economie să funcţioneze fărpă bani cash.
Banii cash pot fi transferaţi foarte uşor de la o persoană la alta fără să existe un control al Fiscului.
Nu la fel se întâmplă şi în cazul tranzacţiilor electronice. Odată cu noile tehnologii, băncile pot monitoriza exact câţi bani depun oamenii în conturile sau câţi bani retrag, iar companiile care emit cardurile de credit ţin o a doua evidenţă cu sumele cheltuite.

Pe de altă parte, există specialişti care spun că în cazul în care guvernul de la Tel Aviv va reuşi acest lucru, economia Israelului va avea de suferit. Asta pentru că oamenii vor încerca să facă tranzacţii cu bani cash în alte monede.

George Papandreu: E în interesul lor ca toţi să fim idioţi!

http://m.youtube.com/watch?v=y9ALB39wRKo

” Acesta nu va fi un discurs ca oricare altul pe care l-am Å£inut. Astăzi vă voi vorbi despre conducerea defectuoasă din politica globală ÅŸi din economia în curs de globalizare. Nu voi oferi niÅŸte soluÅ£ii ideale, servite pe tavă, dar vă voi forÅ£a să regândiÅ£i, să riscaÈ›i ÅŸi să vă implicaÅ£i în ceea ce eu numesc o evoluÅ£ie globală a democraÅ£iei.
Conducerea defectuoasă. Ce înseamnă astăzi conducere defectuoasă şi de ce democraţia noastră nu funcţionează? Ei bine, conceptul de conducere defectuoasă înseamnă că v-am exclus pe voi din proces. Permiteţi-mi să vă prezint, din experienţă personală o perspectivă, pentru ca voi să faceţi un pas înapoi şi să înţelegeţi de ce e atât de dificil să faci faţă provocărilor actuale şi de ce politica se-ndreaptă către o situaţie fără ieşire.
Să o luăm cu începutul. Să începem cu democraţia. Pentru grecii antici a fost o revelaţie, o descoperire faptul că aveam împreună potenţialul de ne stăpâni propria soartă, de a putea examina, învăţa, imagina şi crea apoi o viaţă mai bună. Democraţia a fost inovaţia politică în scopul protejării aceastei libertăți, deoarece am fost eliberaţi de temeri, astfel ca minţile noastre, fie ele despoţi sau dogme, să poată fi protagoniştii. Democraţia a fost inovaţia politică ce ne-a permis să limităm puterea tiranilor, sau a marilor preoţi, tendinţa lor naturală de a-şi maximiza puterea şi bogăţia.

Am început să înţeleg asta pentru prima oară când aveam 14 ani. Încercam să scap de teme, şi mă strecuram în sufragerie pentru a-i asculta pe părinţii mei şi prietenii lor, discutând aprins. Grecia era condusă de un guvern puternic care sugruma ţara. Tatăl meu conducea o mişcare promiţătoare pentru reimaginarea Greciei, pentru a imagina o ţară, unde ar fi domnit libertatea şi unde oamenii, cetăţenii ar fi fost la conducerea propriei ţări.

Obişnuiam să-l însoţesc în multe campanii politice şi mă puteţi vedea aici, alături de el. Eu sunt cel tânăr de la margine. Poate nu mă recunoaşteţi din cauza tunsorii diferite de atunci. În 1967, se apropiau alegerile, campaniile mergeau bine, iar toţi cei din casă erau tensionaţi. Simţeam că va urma o schimbare majoră progresivă în Grecia.
Într-o noapte, nişte camioane militare au oprit în dreptul casei, soldaţii au dărâmat uşa şi m-au găsit sus pe terasă. Un sergent s-a apropiat de mine, mi-a pus o armă la cap şi a spus: „Dacă nu-mi spui unde e tatăl tău, te omor”. Tatăl meu care se ascundea în apropiere, a ieşit şi a fost luat la închisoare.

Noi am supravieţuit, dar nu şi democraţia. Au urmat 7 ani brutali de dictatură, pe care i-am petrecut în exil.

Astăzi, democraţiile noastre se confruntă din nou cu un moment de adevăr. Să vă spun o poveste. În aprilie 2010, într-o duminică seara, la Bruxelles, stăteam cu colegii într-o instituţie europeană. Numai ce fusesem ales prim-ministru, şi am avut sarcina nefericită de a expune adevărul, conform căruia deficitul nostru nu era de 6%, aşa cum fusese raportat oficial cu câteva zile înainte de alegeri de către guvernul precedent, ci de 15,6%. Deficitul era însă, numai simptomul unor probleme mult mai grave cu care se confrunta Grecia. Eu fusesem ales pe un mandat, cu misiunea de a combate aceste probleme, fie că era vorba de lipsă de transparenţă şi răspundere în guvernare, fie de un stat clientelar, care îi favoriza pe cei puternici- îi scutea de taxe, instigat şi ajutat de un sistem global de evaziune fiscală, politică şi mass-media, preocupate de interese speciale. În ciuda mandatului electoral, pieţele nu aveau încredere în noi. Costurile de împrumut erau colosale şi ne confruntam cu posibilitatea de a nu plăti la timp împrumuturile.

M-am dus la Bruxelles cu misiunea de a găsi un răspuns european unit, unul care ar fi calmat pieţele şi ne-ar fi dat timp să facem reformele necesare. Dar nu am câştigat mai mult timp. Imaginaţi-vă în jurul mesei de la Bruxelles. Negocierile sunt dificile, tensiunile sunt mari, progresul e lent şi apoi la ora 2 fără 10 minute, un prim-ministru strigă: „Trebuie să terminăm în 10 minute”.

Am întrebat: „De ce? Acestea sunt decizii importante. Să ne consultăm puţin mai mult”.

Alt prim-ministru intervine şi spune: „Nu, trebuie să ajungem la o înţelegere acum, pentru că peste 10 minute, se deschid pieţele bursiere în Japonia şi va fi prăpăd în economia globală”.

Am luat repede o decizie în acele 10 minute. De data aceasta, nu militarii, ci pieţele bursiere erau cele care ne puneau arma la cap. Au urmat cele mai dificile decizii din viaţa mea, dureroase atât pentru mine, cât şi pentru conaţionalii mei, decizii care impuneau reduceri salariale, austeritate celor care nu erau vinovaţi de criză. Cu aceste sacrificii, Grecia a evitat falimentul, iar zona euro a evitat colapsul.

E adevărat că Grecia a cauzat criza europeană, iar unii mă consideră pe mine vinovat de asta. Totuşi, astăzi cred că majoritatea oamenilor ar fi de acord cu faptul că Grecia era doar simptomul unor probleme structurale mult mai profunde din zona euro şi a unor vulnerabilităţi în sistemul economic global, vulnerabilităţi ale democraţiilor noastre. Democraţiile noastre sunt captive în sisteme prea mari pentru a se prăbuşi, sau mai precis, prea mari pentru a fi controlate. Democraţiile noastre sunt slăbite în economia globală de jucători care pot să se sustragă legilor şi plăţii taxelor, standardelor de mediu şi muncă. Democraţiile noastre sunt compromise de inegalitatea crescândă şi concentrarea crescândă a puterii şi bogăţiei, grupuri de interese, corupţie, viteza pieţelor sau de simplul fapt că uneori ne temem de un dezastru iminent, au constrâns democraţiile noastre şi ele au constrâns capacitatea noastră de a ne imagina şi a folosi potenţialul, potenţialul vostru în găsirea soluţiilor.

Grecia era doar o previzualizare a ceea ce avea să urmeze. Eu am sperat în mod optimist, că această criză va fi o oportunitate pentru Grecia, pentru Europa şi pentru întreaga lume de a face schimbări democratice radicale în instituţiile noastre. În schimb, am avut parte de o experienţă foarte umilitoare. În Bruxelles, când încercam disperaţi iar şi iar să găsim soluţii comune, am realizat că niciunul dintre noi nu a avut de a face cu o criză similară. Mai rău, eram captivi în ignoranţa noastră colectivă. Eram conduşi de fricile noastre, iar acele frici ne conduceau către o credinţa oarbă în ortodoxia austerităţii. În loc să apelăm la înţelepciunea colectivă din societăţile noastre, să investim în ea pentru a găsi soluţii mai creative, ne-am întors la configuraţiile politice. Apoi am fost surprinşi când oricare măsură ad-hoc nu punea sfârşit crizei, ceea ce a dus la căutarea unui vinovat de eşecul european colectiv şi acela a fost, desigur, Grecia. Acei greci risipitori, inutili, care beau ouzo şi dansează zorba sunt problema. Pedepsiţi-i! Un stereotip convenabil, dar nefondat poate durea, uneori mai mult decât austeritatea însăşi.

Permiteţi-mi să vă avertizez. Nu e vorba numai despre Grecia. Acesta ar putea fi tiparul pe care liderii îl urmează la nesfârşit atunci când avem de-a face cu aceste probleme transfrontaliere complexe, fie că e vorba de schimbări climatice, migraţii sau de sistemul financiar. Acest tipar e abandonarea puterii colective de a ne imagina potenţialul, căzând victime fricilor, stereotipurilor, dogmelor, excluzându-i pe cetăţeni din proces, în loc să-i implicăm în el. Procedând aşa, vom testa mai mult încrederea cetăţenilor, oamenilor noştri în procesul democratic.

Nu e suprinzător că mulţi lideri politici, şi nu mă exclud, au pierdut încrederea oamenilor. Când forţele de ordine trebuie să protejeze parlamentele, scenă din ce în ce mai frecventă în lume, înseamnă că ceva nu e în regulă cu democraţiile noastre. De aceea am organizat un referendum, pentru ca grecii să posede şi să decidă asupra termenilor pachetului de salvare. Colegii mei din UE, cel puţin unii dintre ei, au spus: „Nu poţi face asta. Va fi haos pe pieţele bursiere din nou”. Am spus: „Trebuie ca înainte de a recâştiga încrederea în aceste pieţe, să recâştigăm încrederea oamenilor noştri”.

De la încheierea mandatului, am avut timp să reflectez. Am rezistat furtunii din Grecia şi Europa, dar unele provocări au rămas. Dacă politica e puterea de a ne imagina şi folosi potenţialul, atunci şomajul de 60% în rândul tinerilor din Grecia şi din alte ţări, e cu siguranţă o lipsă de imaginaţie, dacă nu de compasiune. Până acum, am încercat să rezolvăm problema economic, cu austeritate şi cu siguranţă am fi putut găsi alternative, o strategie diferită, stimuli economici pentru locuri de muncă ecologice, datorie mutuală, legături europene care ar fi susţinut ţările care au nevoie de presiune pe piaţă, acestea ar fi fost alternative mult mai viabile. Dar am ajuns să cred că problema nu e una economică, ci una care ţine de democraţie.

Să încercăm altceva. Să vedem cum putem include din nou oamenii în proces. Să rezolvăm problema din punct de vedere democratic. Grecii antici, cu toate neajunsurile lor, credeau în înţelepciunea mulţimii în momentele lor cele mai bune. Credem în oameni. Democraţia nu ar putea funcţiona fără ca cetăţenii să delibereze, să debată, să-şi asume reponsabilităţi publice pentru afaceri publice. Cetăţeni obişnuiţi erau des aleşi în jurii pentru a decide asupra problemelor critice ale zilei. Ştiinţă, teatru, cercetare, filozofie, jocuri pentru minte şi corp, erau exerciţii zilnice. Ele erau, de fapt, educare pentru participare, pentru potenţial, pentru a creşte potenţialul cetăţenilor noştri.

Cei care evitau politica, erau nişte idioţi. Acest termen a apărut în Grecia Antică, la Atena. „Idiot” vine de la rădăcina „idio”, sine- o persoană egocentrică, retrasă, exclusă, care nu participă şi nu examinează afacerile publice. Participarea avea loc în agora, care are două înţelesuri: agora e atât o piaţă, cât şi spaţiul unde aveau loc deliberările politice. Piaţa şi politica erau atunci unite, accesibile, transparente, pentru că dădeau puterea poporului. Ele servesc „demosul”, democraţia. Mai presus de administraţie şi pieţe, era guvernarea directă de către oameni.

Astăzi am globalizat pieţele, dar nu şi instituţiile noastre democratice. Politicienii noştri se limitează la politica locală, în timp ce cetăţenii noştri, deşi văd un mare potenţial, sunt victimele unor forţe peste puterile lor.

Cum reunim atunci cele două jumătăţi ale agorei? Cum democratizăm globalizarea? Nu mă refer la reformele necesare ale Naţiunilor Unite sau ale G20, ci la cum securizăm „demosul”, platforma de valori, ca să putem avea acces la potenţialul vostru.

Cred că aici Europa se potriveşte perfect. În ciuda nereuşitelor ei recente, este cel mai de succes experiment transfrontalier de pace din lume. Să vedem dacă poate fi un experiment în democraţia globală, un nou tip de democraţie. Să vedem dacă putem crea o agora europeană, nu numai pentru bunuri şi servicii, dar şi pentru cetăţenii noştri, unde pot lucra împreună, delibera, învăţa unul de la altul şi unde pot face schimb de artă şi cultură, unde pot veni cu soluţii creative. Să ne imaginăm că cetăţenii europeni au puterea de a vota direct pentru un preşedinte european, sau că jurii de cetăţeni, alese prin tragere la sorţi, pot delibera cu privire la probleme controversate, un referendum european, unde cetăţenii noştri vor vota pentru tratate viitoare ca legislatori. De ce să nu avem primii cetăţeni europeni adevăraţi, acordându-le imigranţilor noştri, nu cetăţenie greacă, germană sau suedeză, ci o cetăţenie europeană? Şi să ne asigurăm că îi vom împuternici pe şomeri, acordându-le vouchere de bursă pentru a putea alege să studieze oriunde în Europa, unde identitatea noastră comună e democraţia, unde educarea se face prin participare şi unde participarea generează încredere şi solidaritate, mai degrabă decât excludere şi xenofobie. O Europă condusă de popoare, un experiment despre aprofundarea şi extinderea democraţiei peste graniţe.

Unii m-ar putea acuza de naivitate, de faptul că-mi pun încrederea în puterea şi înţelepciunea poporului. După decenii de făcut politică, sunt şi pragmatic. Credeţi-mă, am făcut şi fac parte din sistemul politic actual şi ştiu că lucrurile trebuie să se schimbe. Trebuie să facem politica să redevină puterea de a imagina, reinventa şi restructura pentru o lume mai bună.

Dar mai ştiu că forţa distrugătoare a schimbării nu va fi condusă de politica actuală. Reinventarea politicii democratice va fi făcută de voi şi mă refer la voi toţi. Toţi cei care participă în acest schimb global de idei, fie că sunt aici în sală, în afara ei, online, la nivel local, toţi cei care se împotrivesc nedreptăţii şi inegalităţii, celor care răspândesc rasismul, nu empatia, dogma, nu gândirea critică, tehnocraţia, nu democraţia. Toţi cei care se împotrivesc puterii necontrolate, fie că e vorba de lideri autoritari, de plutocraţi care-şi ascund averile în paradise fiscale, sau de grupuri de interese care îi protejează pe cei puternici.

E în interesul lor ca toţi să fim idioţi. Hai să nu fim!

CRIZA DATORIILOR SUVERANE

Zona euro se confruntă cu o criza a datoriilor în care austeritatea este respinsă fervent.

Țările care urmează un plan de ajutorare, cele care sunt pe cale de a fi sub un asemenea plan și cele care sunt „neliniștite”. Cine și cum se prezintă.

Irlanda și Portugalia par a avea dificultăți ,din cauza respingerii măsurilor de austeritate, în negocierile pentru extinderea planurilor de salvare pe care le-au adoptat, în timp ce Slovenia se pare că se îndreaptă spre colapsul financiar.

Irlanda: Este a doua țară, după Grecia, care a ajuns la soluția unui plan de ajutorare împreună cu UE și FMI, în noiembrie 2010.

Deficitul public ajunsese la 32% din PIB, un naufragiu consecutiv în sectorul imobiliar din 2008 care a devastat sectorul bancar al țării. Ajutorul internațional de 85 de miliarde de euro, a fost supus unor condiții extrem de stricte. După trei ani de recesiune și de rigoare, o ușoară revenire a început. Dar ponderea datoriei, umflate de planul de salvare a sectorului bancar rămâne enormă (116% din PIB).

Portugalia: În schimbul unui împrumut de 78 de miliarde de euro acordat în mai 2011, Lisabona a încheiat cu UE și FMI un plan de drastic. În 2012, Portugalia a obținut de la creditorii săi un an suplimentar în vederea reducerii deficitului bugetar, care nu va trebui să revină sub pragul de 3% din PIB, decât în 2015.

Bugetul pe 2013 adoptat de Parlament a fost marcat de creșterea taxelor pe scară largă și de reduceri ale salariilor și pensiilor. Rata șomajului este de aproape 17% , din persoanele active.

Spania: Această țară încă nu solicită în mod oficial un plan global de salvare, dar este într-o situație destul de critică. În iunie 2012, zona euro a propus 100 miliarde de euro pentru a salva sectorul bancar spaniol, care este inclusiv condus de active imobiliare îndoielnice. Pentru a reduce deficitul la 4,5% în 2013 (față de 8,9% în 2011), Madrid a votat în 2013 pentru adoptarea unui buget de austeritate deosebit. Criza socială este profundă și rezultatele se observă în nenumărate demonstrații, uneori violente. Rata șomajului se situează acum la 26,3% (din februarie 2013), și depășește 55,7% din tinerii sub 25 de ani.

Franța: Creștere, ocuparea forței de muncă, deficit..toate indicatoarele arată roșu. În ciuda a două planuri de austeritate, guvernul, care a fost angajat la Bruxelles pentru a reduce deficitul (4,8% în 2012) la 3% în 2013, a recunoscut că ar fi imposibil. Datoria continuă să explodeze, ajungând la sfârșitul anului 2012 833,8 miliarde de euro, adică 92% din PIB. Obiective noi trebuie acum definite cu Bruxelles-ul. Comisia poate sancționa Franța, dacă aceasta consideră că acțiunile sunt insuficiente. Guvernul Hollande dorește să se implice în creșterea taxelor în 2014 și o creștere a TVA-ului. Rata șomajului este în creștere , la 10,8% .

Slovenia: Vechiul „elev model” al zonei euro ”, Slovenia, este în recesiune de mai mult de un an, fiind astfel în situația de a deveni următoare care va cere Uniunii Europene stabilirea unui plan de ajutorare.

Sectorul bancar se prăbuÈ™eÈ™te sub 7 miliarde de euro de datorii de creanÈ›e neperformante.Ar fi nevoie de cel puÈ›in un miliard de euro pentru a salva trei bănci importante. Guvernul de centru-stânga a promis să implementeze reforme structurale È™i de a crea o “bancă rea”( „bad bank”), pentru a curăța sectorul bancar.

Italia: Țara se prăbușește sub o datorie care atinge 120% din PIB. Roma a fost sub supraveghere de către UE și FMI, dar țara nu urmează un plan de ajutorare.Politica de rigoare impusă de guvernul tehnocrat al lui Mario Monti, format în noiembrie 2011, și care a demisionat în decembrie 2012, a accentuat recesiunea (-2,2% în 2012), iar sărăcia este într-o continuă creștere. Rata șomajului este de 11%. Acestei crize economice și sociale i se adaugă și criza politică, Italia este încă în căutarea guvern.

Grecia: Pentru a evita falimentul țara a trebuit să recurgă la utilizarea a două planuri de salvare în 2010 (110 miliarde de euro) și 2012 (130 de miliarde de euro), însoțită de un program de ajustare bugetară drastică și de restructurarea datoriei. Acesta a ajuns la 170% din PIB la sfârșitul anului 2012. Grecia este în fapt, sub supravegherea troicii de donatori (UE, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional). Această țară are cea mai mare rată a șomajului în zona euro, la 26,4% (decembrie 2012), și 58,4% fiind cei sub 25 de ani.

Cipru: Mica insulă, a cărei economie (17,5 miliarde de euro din PIB) este bazată pe sectorul bancar, a fost copleșită de criza din Grecia și de proasta gestionare a băncilor sale.După un prim eșec, a obținut în 25 martie, cu durere, un plan de ajutorare de 10 miliarde de euro din partea troicii (UE, BCE, FMI).La rândul său, Nicosia trebuia să găsească 6 miliarde de euro din restructurările bancare și din importantele impozite asupra conturilor de peste 100.000 de euro, o premieră în zona euro. Dar, se pare că în cele din urmă, insula va avea nevoie de 13 miliarde de euro, cu 5,5 miliarde mai mult decât prevede planul de salvare.